Cartile iti schimba viata! ...In bine!

Au moldovenii electricitate?

Posted by:

Am plecat de acasa la 15 ani, sa fac liceul in Romania (sunt din Republica Moldova), am avut toata libertatea din partea parintilor, practic aveam tot ce isi putea dori un adolescent. Nu ma intreba nimeni daca am fost la scoala, nu ma intreba ce am mancat astazi si nu ma intreba la ce ora plec la culcare.
Iti imaginezi poate ca abia am terminat liceul si eram doar in petreceri.
De fapt, invatam pentru ca ei au incredere in mine, nu cheltuiam pentru ca stiam cat muncesc ei pentru banii aia, eram aproape un copil model, cu vise mari, sa devina doctor (visul oricarei mame pentru copilul ei), dar erau si parti mai rele.
Nu eram atat de fericita pe cat voiam sa par, in clasa respectiva nu eram acceptata, pentru accentul meu „ciudat”, si problema venea de la profesori. La limba si literatura romana luam doar nota de trecere pentru ca nu meritam mai mult ca eram din Moldova, accentul si vocabularul meu ma impiedica sa iau o nota mai mare, chiar daca eram constienta ca stiam cat stiu si ceilalti.
Imi amintesc ca la Istorie primele note au fost 2,1,4, si acum stiu cum arata acea carte care o stiam pe de rost. Profesoara incepea sa rada cand vorbeam si eu incepeam sa plang, ziceam ca nu stiu doar sa stau jos, in final a trebuit sa iau 10, 10, 10, sa nu raman repetenta, cu o scrisoare de la director sa raspund in scris.
Dupa primul semestru m-am transferat , erau alt gen de profesori, si alt gen de colegi. Colegii ma intrebau daca avem electricitate in Moldova si daca vin cu avionul (locuiam la 60 Km departare), doamna diriginta mi-a spus prima data ca daca nu prea am ce manca sa trec pe la ea.
Toate aceste intamplari m-au facut sa devin o introvertita cronica, sa nu pot deschide gura cand vreau si sa sufar enorm, m-a facut  sa gandesc mai mult decat sa vorbesc. Detestam copii aia cu bani care doar isi bateau joc si cand aveau probleme veneau cu Mami la scoala. Eu ma descurcam singura, si ai mei nu au stiut niciodata ce fac acolo. Nu imi cereau macar sa vada o nota la sfarsit de an. Acasa mi s-a spus daca vrei invata daca nu stai cu noi acasa. Trebuia sa le demostrez ca pot si nu ma doboara niste alintati.
Acum analizez ceea ce a trait atunci un copil de 15 ani, nu cerea nimic nimanui, vroia sa fie inteles si apreciat pa masura muncii lui. Daca acei profesori nu ar fi fost frustrati si aroganti eu as fi avut mai multa incredere in mine, daca acei copii alintati care stiu doar sa jigneasca, si pentru care o pereche de blugi si un accent sunt mult mai importanti decat sa ai o discutie normala fara „mistocarii” poate eu as fi fost mai extrovertita.
Insa nu este asa, dupa doi ani incepusem sa le multumesc ca exista, le spuneam ca daca nu existau ei, eu cu ce imi mai bateam capu si nu mai invatam sa lupt. De asemenea nu as fi inceput sa citesc si sa imi fac o pasiune din asta.
Sa va povestesc de doamna profesoara de Literatura Romana, detesta toti barbatii din cauza ca a fost parasita de sot cu doi copii. In clasa le spunea baietilor „porci”, in general se adresa clasei „sobolanilor” si depindea mult de starea ei ca putea sa iasa pe gura ei fermecata si un adjectiv „imputiti”. Imi amintesc eram la romanul „Enigma Otiliei” si ea m-a intrebat sa-i fac portretul Otiliei, eu incepusem cu fizicul, si doamna profesoara nu s-a putut stapani si a inceput sa comenteze „Otilia, o curva, zice ca il iubeste pe Felix, si de fapt fuge cu vulpoiul ala batran” in clasa tacere…
Si cred ca stiti cu totii vestita replica „Mucosilor, ar trebui sa ne respectati ca avem o facultate!”.
Domnilor profesori daca am fi elevi de varsta dumneavoastra poate am avea si noi facultate si atunci de unde mai cereti respect?
Un om cat de mult se respecta pe sine, atat respect primeste din partea celorlalti. Respectul il castigi prin valoare ta ca om, nu il cersesti.
Daca acei profesori ar fi citit mai mult, si ar fi fost interesati mai mult despre pasiunile lor:
  • Ar fi stiut ce facultate sa faca ca sa iubeasca acea meserie.
  • Ar fi avut o viata implinita din punct de vedere emotional.
  • Frustrarile lor nu ar fi ajuns o arma de razbunare descarca-ta pe copii.
  • Ar fi inteles ca ei sunt acolo sa nasca dorinta copiilor de a invata si de a se descoperi pe ei insisi, in loc sa-i difererentieze in functie de cum arata, accent sau situatie financiara.
  • Ar fi stiut cum sa actioneze cu fiecare copil in parte asa fel incat sa nu transmita un efect negativ asupra celorlalti copii, ca acestia sa nu devina saci de aruncat vorbe dureroase.
  • Ar fi realizat ca ei formeaza personalitati in scoli, si acolo se nasc noile generatii care ajuta la evolutia tarii.
  • Ar fi descoprit ca valoarea unui om nu depinde de unde vine, sat sau oras, ci ca fiecare are dreptul la o sansa si incurajari.
Aceasta lista ar putea continua cu fiecare elev in parte si nu numai, ce vreau sa accentuez este ca ajungi in viata sa traiesti ceea ce nu-ti place si sa provoci durere celorlalti inconstient, pentru ca nu esti satisfacut de viata ta, ca ai avut alte vise si ajungi sa dai vina pe soarta.
Sa stii ca soarta ti-o definesti tu, de modul in care traiesti si cum alegi sa traiesti. Sa ajungi un om care iubeste ceea ce face sau sa arati oamenilor in fiecare zi cat de nefericit esti.
Am avut si profesori exceptionali, care iubeau ceea ce fac si doreau sa transmita acea iubire catre elevi, stii si tu acei profesori care nu ti-i frica sa-i intalnesti pe strada si care inveti cu placere materia lor, si nici tu nu poti sa iti explici cum o materie o iubesti si una o detesti, pentru ca acel profesor iubeste ceea ce face si tu ii simti emotia si il apreciezi inconstient.
Tu ce fel de om alegi sa devii? Sa fii trist si sa ajungi batjocura altora ca sa cerseti respect cand nici tu nu mai stii ce e ala respect?
Sau un om cu pasiuni si vise, un om care stie de ce a ajuns undeva, pentru ca acolo si-a dorit?
Fa-ti timp pentru dezvoltarea ta, ajuta-te sa devii un om fericit, apuca-te sa citesti, sa stii ce vrei in viata, descopera-te.
Cartile au acea putere sa-ti dea raspuns la neajunsurile tale si vin cu solutii. Prin carti se poate regasi oricine, motiveaza-te sa fii fericit, citeste ce iti place, cauta ce iti place.
Du-te la biblioteca sau librarie, plimba-te printre rafturi, fii sigur ca iti va sari o carte in ochi, ia-o si savureaz-o. Daca nu ai fost impresionat schimba domeniul si citeste alta carte. Acorda-ti timp si rabdare, rezultatele nu vor intarzia sa apara. Fii maestrul vietii tale.
Provoaca o carte si vei afla de ce unii reusesc in viata si sunt fericiti, pe cand altii numesc copiii „sobolani”.
PS. Tu ce gen de profesori ai avut in liceu?


Ana

About the Author

Discussion

  1. Anastasia  August 2, 2012

    Imi amintesc si eu cand m-a pus profa de romana sa repet cuvantul “este” de 100 de ori:)) k ii se parea dansei k ziceam “esti”:) sincer, nu mi-a fost greu sa ma integrez:D ori ca sunt mai ” bagacioasa” dar primele luni de “Romania” nu le voi uita niciodata, si nu voi uita nici experisa dirigintelui de la primul liceu “nu vreau elevei din Rep Moldva in clasa, ei au sarbatorile pe stil vechi si mereu vor avea absente”. Imi amintesc, Anisoara, cand te-am cunoscut pe tine:D si ce fel imi pareai la inceput. Cat tine de profesori am avut tot felu n-am ce sa le reprosez..poate mi-as reprosa unele kesti…poate n-am fost atat atenta la unele materii atunci dar na nu regret nimic si imi amintesc cu placere de anii de liceu. Am stiu mereu spre ce facultate voi merge!:D Ai uitat sa specifici..k erai mandra ptr coronita de bobocica:) Imi mai amintesc si eu ca in cls. a 12-a faceam o pagina web ptr atestatul la info si la am ales sa fac despre Rep. Moldova, la un moment dat m-a intrebat o colega ” da voi aveti si monumente istorice, aveti si cetate, aveti si magazine” si i-am raspuns scurt , clar si la subiect ” Nu draga, noi venim din noroi” sau…unii ne confunda sau vor ei sa ne confunde cu rusii:)))

    (reply)
  2. Dan  August 2, 2012

    Articolul este foarte bun si emotionant, insa nu sunt de acord cu solutia propusa. Cititul nu elimina frustrarile, bataia de joc de meserie, etc. Exista oameni foarte cititi care sunt frustrati si au probleme psihologice. Unii dintre ei citesc TOCMAI pentru ca au probleme psihice si nu vor sa iasa in lume, sau in incercarea disperata de a gasi o solutie (pe care pot sa o gaseasca sau nu), sau pur si simplu din dorinta de evadare intr-o lume imaginara.

    Eu cred ca solutiile sint altele:

    – Sa se inteleaga ca meseria de profesor nu inseamna doar sa stii o materie, ci si sa fii normal psihic, nu un nebun frustrat, sau un om foarte plictisit de meseria lui.

    – Parintii sa inteleaga ca anumite lucruri care se petrec la scoala nu sunt normale, si sa-i reclame pe profesori atunci cand sar calul.

    – Elevii sa dea in fiecare trimestru note profesorilor si sa poata si ei depune reclamatii, inclusiv insotite de inregistrari audio sau video. Evident, e un sistem care poate fi abuzat, dar poate si sa previna multe abuzuri.

    (reply)
    • Ana
      Ana  August 9, 2012

      Atunci cand citesti este important si sa aplici ceea ce citesti, pe mine cartile m-au salvat din depresii, sa imi gasesc pasiunile si sa imi urmez visele 🙂

      (reply)
  3. Bogdan  August 2, 2012

    Eu in gimnaziu am avut probleme cu 2 profi. Unul era profu de romana, care predase rusa inainte surorii mele, iar tatal meu s-a luptat sa se scoata limba rusa si sa se predea engleza in loc. Deci el a gasit sa se razbune pe mine, si nu neaparat prin notele mici, ci prin faptul ca facea misto de urechile mele de fata cu toti colegii, imi pocea numele…urat din partea unui om in varsta sa-si verse frustrarile pe un copil de clasa 5-a.

    (reply)
  4. Elena  August 2, 2012

    Ce trist, avem uneori impresia ca astfel de lucruri se intampla doar in filme sau in carti. Chit ca am trecut si eu printr-o experienta asemanatoare in cadrul scolii si asta m-a facut sa fiu introvertita. N-a fost usor sa merg zi de zi la scoala, stiind ca voi fi aratata cu degetul, ca se va rade de mine, sa stiu ca ceilalti sunt prea ocupati sa judece cine/ce si cum sunt, ignorand ceea ce stiu. Dar cartile m-au salvat, m-au ridicat din “noroiul” in care credeau ei ca traiesc si mi-au oferit respect.
    Am avut si profesori pentru care nu eram decat “blonda” , “aia care-si uita carnetul acasa, dar nu si fardurile”, care “pacat ca nu stii atata chimie pe cat de frumosi sunt cerceii tai” (chiar daca am incheiat aproape mereu cu 10) Dar am stiut ca nu e locul meu acolo, am schimbat liceul si am avut norocul sa dau peste niste profesori exemplari (chiar daca si ei la inceput, unii, m-au judecat gresit).
    Daca nu as fi avut anumiti profesori, as fi pierdut multe. M-as fi pierdut. Si totusi, doar cartile m-au ajutat sa le castig simpatia.
    M-am indreptatspre carti atunci cand mi-a fost greu pentru ca am stiut ca pot sa pierd tot, oamenii pot sa-mi rapeasca multe, dar ce-am in cap ramane acolo. Si ce am in cap e destul ca sa o pot lua mereu de la inceput

    (reply)
    • Ana
      Ana  August 9, 2012

      Cata asemanare in povestile noastre :), multumesc!

      (reply)
  5. Sim  August 6, 2012

    Cred ca profesorii gresesc mult. Tocmai de aceea am incercat sa dezvolt un program prin care profesorii invata sa nu se enerveze, sa nu fie frustrati si pe urma folosesc tehnici de motivare a elevlului. totul se bazeaza pe relatia cu elevul.

    stiu ca indiferent cat de mult de vom stradui, unii elevi vor suferi. important e sa nu se lase doborati si sa mearga mai departe. stiu, e greu la 15 ani cand nu ai un alt sprijin macar.

    profesorii, ca noi toti se afla la un anumit nivel de dezvoltare. salariile prea mici nu sunt o scuza pentru modul in care isi fac profesia. e ok sa apara astfel de marturii ca ale tale pentru CONSTIENTIZARE.

    solutia, insa, dupa mine cosntra in programe de dezvoltare personala pentru profesori ca acestia sa inteleaga ca e ALEGEREA LOR sa stea la catedra si atunci sunt anumite tehnici care ajuta si altele care distrug copiii.

    (reply)
    • Ana
      Ana  August 9, 2012

      Mult succes in “vindecarea” profesorilor SIM 🙂

      (reply)

Add a Comment